Când la FILIAȘI a oprit ORIENT-EXPRESS. Și din tren a coborât Constantin BRÂNCUȘI...
O poveste frumoasă despre gara din Filiași a apărut în revista Litua, a Muzeului Județean Gorj.
Articolul, semnat Maria Sanda Tătărescu - Negropontes, vorbește despre celebrul sculptor român Constantin Brâncuși, care a venit în țara de baștină pentru a construi Coloana Infinitului, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului.
Constantin Brâncuși a sosit în Filiași cu trenul Orient-Express și a zăbovit ceva vreme în gară, în așteptarea automobilului trimis să-l ducă la Târgu-Jiu. Era în 1937...
”Ceea ce se cunoaşte mai puţin este că acest geniu al sculpturii s-a întors în anul 1937 în Gorj, executând cele două capodopere ale sale: Coloana fără de Sfârşit şi Portalul Înfrăţirii. (...)
În anul 1937, „un comitet de femei gorjene", dorind să ridice la Târgu-Jiu pe propria sa cheltuială un monument închinat memoriei soldaţilor gorjeni morţi în războiul din 1916, roagă pe Miliţa Petraşcu să scrie lui Brâncuşi şi să-l invite să execute după concepţia sa monumentul eroilor gorjeni.
Miliţa Petraşcu, căreia marele artist îi păstra o vie amintire, îi transmite invitaţia pe care Brâncuşi o primeşte, fiindcă precum a mărturisit mai târziu, iniţiativa femeilor gorjene era pe placul firii lui dezinteresate.
Iată de ce într-una din zilele lui iunie 1937, marele Maestru este aşteptat cu înfrigurare în casa oltenească unde urma să fie găzduit.
O telegramă foarte laconică semnată Brâncuşi, anunțase cu o zi înainte ora sosirii şi un automobil fusese trimis la Filiaşi, punct de oprire a Orient-Expresului.
Din nefericire, însă, persoana trimisă în întâmpinare ajunsese la gară cu întârziere, aşa că peronul era gol, iar şeful gării, întrebat, spuse zâmbind:
- Cineva din străinătate? Sigur nu, aş fi văzut măcar valizele cu etichete colorate.
În timpul acestei convorbiri, un om mărunţel, cu înfăţişarea mai mult modestă, înaintă spre grupul care se formase.
Purta o haină lungă, cafenie şi pe cap o pălărie cam învechită.
Ducea în mâna dreaptă un coşuleţ cu pere cumpărate de bună seamă într-o gară din Banat şi cu o voce domoală întrebă:
- Nu mă căutaţi pe mine? Eu sunt Brâncuşi. Eram acolo şi mă uitam cum se descarcă saci de grâu dintr-un vagon. De mult n-am mai văzut atât de mult grâu; îmi place să văd cum se rostogoleşte sacul plin ca o bucată de granit.
Cei din jur privesc uimiţi: nimic din înfăţişarea acestui om mărunţel, cu barba încâlcită, despre care se obişnuieşte să se spună „înainte de Brâncuşi" şi „după Brâncuşi", nimic nu trădează pe marele artist.
Nu are de fel nici aspectul robust al unui fiu de ţăran, doar în ochii lui adânci şi pătrunzători apar câteodată licăriri hazlii specifice fizionomiei gorjeneşti.
Automobilul a părăsit gara, şi străbate acum şoseaua Filiaşi - Târgu Jiu, străjuită de ulmi şi anini gigantici.
În drumul acesta, care îl readuce pe Marele Artist pe meleagurile copilăriei, Brâncuşi se adânceşte din ce în ce mai mult în gândurile sale”.
Articolul, semnat Maria Sanda Tătărescu - Negropontes, vorbește despre celebrul sculptor român Constantin Brâncuși, care a venit în țara de baștină pentru a construi Coloana Infinitului, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului.
Constantin Brâncuși a sosit în Filiași cu trenul Orient-Express și a zăbovit ceva vreme în gară, în așteptarea automobilului trimis să-l ducă la Târgu-Jiu. Era în 1937...
În anul 1937, „un comitet de femei gorjene", dorind să ridice la Târgu-Jiu pe propria sa cheltuială un monument închinat memoriei soldaţilor gorjeni morţi în războiul din 1916, roagă pe Miliţa Petraşcu să scrie lui Brâncuşi şi să-l invite să execute după concepţia sa monumentul eroilor gorjeni.
Miliţa Petraşcu, căreia marele artist îi păstra o vie amintire, îi transmite invitaţia pe care Brâncuşi o primeşte, fiindcă precum a mărturisit mai târziu, iniţiativa femeilor gorjene era pe placul firii lui dezinteresate.
Iată de ce într-una din zilele lui iunie 1937, marele Maestru este aşteptat cu înfrigurare în casa oltenească unde urma să fie găzduit.
O telegramă foarte laconică semnată Brâncuşi, anunțase cu o zi înainte ora sosirii şi un automobil fusese trimis la Filiaşi, punct de oprire a Orient-Expresului.
- Cineva din străinătate? Sigur nu, aş fi văzut măcar valizele cu etichete colorate.
În timpul acestei convorbiri, un om mărunţel, cu înfăţişarea mai mult modestă, înaintă spre grupul care se formase.
Purta o haină lungă, cafenie şi pe cap o pălărie cam învechită.
Ducea în mâna dreaptă un coşuleţ cu pere cumpărate de bună seamă într-o gară din Banat şi cu o voce domoală întrebă:
- Nu mă căutaţi pe mine? Eu sunt Brâncuşi. Eram acolo şi mă uitam cum se descarcă saci de grâu dintr-un vagon. De mult n-am mai văzut atât de mult grâu; îmi place să văd cum se rostogoleşte sacul plin ca o bucată de granit.
Cei din jur privesc uimiţi: nimic din înfăţişarea acestui om mărunţel, cu barba încâlcită, despre care se obişnuieşte să se spună „înainte de Brâncuşi" şi „după Brâncuşi", nimic nu trădează pe marele artist.
Nu are de fel nici aspectul robust al unui fiu de ţăran, doar în ochii lui adânci şi pătrunzători apar câteodată licăriri hazlii specifice fizionomiei gorjeneşti.
Automobilul a părăsit gara, şi străbate acum şoseaua Filiaşi - Târgu Jiu, străjuită de ulmi şi anini gigantici.
În drumul acesta, care îl readuce pe Marele Artist pe meleagurile copilăriei, Brâncuşi se adânceşte din ce în ce mai mult în gândurile sale”.
