Multe BURSE SOCIALE la ȘCOLILE din subordinea PRIMĂRIEI FILIAȘI. Și puține BURSE de MERIT și de STUDIU...

Consiliul Local al orașului Filiași a aprobat bursele si cuantumul acestora acordate elevilor din cadrul Scolii Gimnaziale Fratostita, Scolii Gimnaziale Filiasi și Liceului Tehnologic "DIMITRIE FILISANU", pentru anul școlar 2017/2018.

Pentru Liceul Tehnologic "DIMITRIE FILISANU” s-au aprobat 14 burse de merit de 80 lei/lună, 10 burse de studiu de 60 lei/lună, 17 burse de ajutor social lit.c de 50 lei/lună și o bursă de ajutor social lit.a tot de 50 lei/lună.

Pentru cine nu știe, bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:
a) au rezultate deosebite la învățătură: au obținut media generală de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului primar, gimnazial, liceal sau profesional;
b) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de MECTS;
c) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de MECTS.

La Școala Gimnazială Fratoștița, se acordă 16 burse de merit și 24 de burse de ajutor social.

În 2016, la Școala Gimnazială Fratoștița s-au acordat 24 burse sociale, la Scoala Gimnaziala Filiasi - 150 de burse de merit și 135 burse sociale, dintre care 13 medicale, iar la Liceul Tehnologic "DIMITRIE FILISANU”, 15 burse de merit, 5 burse de studiu, 40 de burse sociale lit.c și 4 burse sociale lit.a.
Se pare că există și o hotărâre a Consiliului Local privind acordarea de burse și la Scoala Gimnaziala Filiasi, dar profesioniști cum îi știți pe cei care lucrează pentru cetățenii orașului Filiași, s-au încurcat și n-au reușit să publice pe site-ul Primăriei hotărârea care trebuie.

Că oricum, nu-i așa, pe cine interesează?...
Iar transparența instituțională ține doar de mofturi, nu de respect pentru cetățean...

Postări populare de pe acest blog

BÂLTA, satul care la sfârșitul secolului 19 a avut 222 de familii și 760 de suflete. Școala era frecventată de 38 de băieți și 44 de fete...

Născut la FRATOȘTIȚA, muzica lui a ajuns pe coloana sonoră la două dintre CELE MAI VIZIONATE FILME ROMÂNEȘTI... VIDEO