Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2011

NEWS / Aproximativ 500 de angajaţi ai SNLO şi Turceni, disponibilizaţi în decembrie

Câteva sute de angajaţi ai mai multor unităţi energetice şi din minerit din judeţ se află în situaţia de a rămâne fără un loc de muncă la sfârşitul acestui an, potrivit ultimelor notificări primite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj, Ana-Maria Niculescu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că disponibilizările anunţate la nivelul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) fac parte din programul de reducere a personalului pe care unitatea îl are în derulare, ele fiind cauzate însă şi de lipsa lichidităţilor ca urmare a neîncasării contravalorii producţiei livrate. O altă unitate care a anunţat că va disponibiliza personal este Complexul Energetic Turceni, de unde se pare că vor rămâne fără un loc de muncă circa 200 de persoane începând cu data de 30 decembrie. "Am primit notificări privind disponibilizarea, în luna decembrie, a peste 500 de persoane de la mai multe unităţi din judeţ. Cele mai multe dispo

NEWS / La Filiaşi se vor produce uleiuri minerale pentru export

După o investiţie totală de aproximativ 20 de milioane de euro, la Filiaşi există o fabrică modernă unde se va produce materia primă pentru realizarea de uleiuri minerale, informează Gazeta de Sud. „Piața uleiului este în continuă expansiune. Este deci o piaţă care are viitor. Aici se va face uleiul brut, care va fi rafinat în Italia. Ulterior, acesta va fi vândut pe piaţa din Italia şi Germania, dar nu pentru că nu am vrea să-l vindem în România, ci pentru că în România nu există cerere de ulei. Instalaţia pentru producerea uleiului a necesitat o investiție de aproximativ 4,5 - 5 milioane de euro, dar, în decembrie, maximum ianuarie, investiţia totală va ajunge, cel mai probabil, la aproximativ 20 de milioane de euro“, a declarat Bruno Cellio, patronul fabricii OilCel.Tec., la inaugurarea acesteia. Bruno Cellio a explicat că în fabrica din Filiaşi vor lucra aproximativ 80 de persoane. „Maşinăriile pe care le punem la dispoziţia acestor oameni sunt de ultimă generaţie, de calitate su

NEWS / Elita Dolj

Seria 3 Jiul Breasta - Energia Radomir 2-0 Jiul Mihăita - Flacăra Drăgotesti 2-5 Şarja Robănesti - Viitorul Ghindeni 7-0 Unirea Cîmpeni - Rapid Potmeltu 2-1 Torentul Secui - Sportul Fratostita 6-4 Unirea Diosti - Viitorul II Cîrcea 4-1 AS Ghercesti a stat. 1. Unirea Diosti 13 10 2 1 48-20 34 2. Viitorul II Cârcea 13 9 1 3 42-19 28 3. Jiul Breasta 13 9 1 3 25-14 28 4. Atletico Craiova 13 7 3 3 42-24 24 5. Flacara Dragotesti 13 7 3 3 33-25 24 6. Rapid Potmeltu 13 6 3 4 35-23 21 7. Unirea Câmpeni 13 5 6 2 23-19 21 8. Energia Radomir 13 7 0 6 24-26 21 9. Sarja Robănesti 13 6 0 7 40-35 18 10. Torentul Secui 12 4 3 5 30-41 15 11. AS Ghercesti 13 3 4 5 21-24 13 12. Sportul Fratostita 14 3 3 8 44-52 12 13. Viitorul Ghindeni 13 3 3 8 17-49 12 14. Luceafărul Popânzălesti 13 2 1 10 23-45 7 15. Jiul Mihăița 13 0 1 12 16-68 1 Seria 4 Ghimpus Craiova - Vulturii Cernătesti

NEWS / Staţie de epurare şi reţea de canalizare în Răcarii de Sus

În şedinţa Comitetului de Avizare a Administraţiei Fondului pentru Mediu, din 26 septembrie a.c., a fost aprobată lista proiectelor acceptate în cadrul Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare, informează Cuvântul Libertăţii.  Sesiunea de depunere a proiectelor s-a desfăşurat în perioada 18.10.2010 – 17.11.2011, iar suma alocată a fost de 1.372.000 mii lei. Din cele peste 900 de proiecte care au fost depuse, au fost selectate 248 de proiecte, în valoare totală de 1.371.522.667,98 lei. Oraşul Filiaşi se regăseşte pe lista proiectelor selectate, cu o valoare de 4.740.327,28 lei, reprezentând 89,99% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului. Consiliul Local Filiaşi a depus în anul 2009, la Administraţia Fondului pentru Mediu documentaţia pentru proiectul „Realizarea staţiei de epurare şi reţea de canalizare în satul Răcarii de Sus, oraş Filiaşi”. Cererea Consiliului Local Filiaşi a

NEWS / Accident rutier la o trecere la nivel cu calea ferată în judeţul Mehedinţi

CFR Călători informează că circulaţia feroviară a fost închisă în această dimineaţă, în intervalul 04.25 - 07.54, între staţiile Strehaia şi Butoieşti (secţia Filiaşi - Drobeta Turnu Severin), după ce în jurul orei 04.25, şoferul unui autocamion nu a oprit la semnalizările trecerii la nivel cu calea ferată prevăzută cu barieră semiautomată. Autovehiculul a fost lovit de trenul rapid 361-2 Belgrad - Bucureşti Nord.  În urma impactului, locomotiva trenului a fost avariată, iar stâlpul de susţinere a firului de contact a fost rupt, căzând pe firul 2 de circulaţie.  Precizăm că niciunul dintre pasagerii trenului nu a fost rănit.  La această oră, traficul feroviar se desfăşoară pe un singur fir de circulaţie.  Următoarele trenuri au fost afectate:  R 361-2 Belgrad - Bucureşti Nord  P 9501 Craiova - Orşova  P 9511 Craiova - Motru  P 9194 Drobeta Turnu Severin - Craiova  P 9502 Drobeta Turnu Severin - Filiaşi  Echipele de intervenţie feroviară se află la faţa locului şi desfăşoară

NEWS / Judet, etapa 21

Amaradia Melineşti – FC Podari 0-0 Avântul Pieleşti – Energia Craiova 2-2 Victoria Celaru – CS Apă Craiova 1-9 Recolta Ostroveni – Ştiinţa Malu Mare 1-0 Progresul Segarcea – Dunărea Bechet 11-0 Viitorul Cârcea – CSO Filiaşi 1-3 CS Işalniţa – FC Brădeşti 3-0 GP Craiova – sta 1. CS Apa Craiova 20 16 3 1 81-17 51 2. FC Podari 20 15 4 1 68-13 49 3. CS Işalniţa 19 13 1 5 57-29 40 4. Energia Craiova 20 11 3 6 48-35 36 5. Progresul Segarcea 19 10 3 6 56-42 33 6. Amaradia Melinesti 19 9 3 7 35-44 30 7. Recolta Ostroveni 19 7 5 7 41-42 26 8. FC Bradesti 20 6 7 7 30-33 25 9. CSO Filiasi 19 6 5 8 33-33 23 10. Victoria Celaru 19 5 6 8 29-35 21 11. Stiinta Malu Mare 20 5 4 11 25-40 19 12. Avântul Pielesti 19 3 7 9 32-54 16 13. GP Craiova 19 4 3 12 37-56 15 14. Viitorul Cârcea 20 3 5 12 27-49 14 15. Dunarea Bechet 20 2 3 15 26-101 9 CS Sopot s-a retras din întrecere

NEWS / Noul preşedinte la Academiei de Ştiinţe Medicale este prof. dr. Irinel Popescu

Imagine
Noul preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale a fost ales vineri în persoana prof. dr. Irinel Popescu. În cadrul şedinţei de alegeri au fost aleşi ca vicepreşedinţi profesorii doctori Radu Deac, Eduard Apetrei, Dan Coliţă şi secretarul general prof. dr. Mircea Ifrim. "Dorim să restabilim prestigiul instituţional al Academiei de Ştiinţe Medicale, care este cea mai importantă instituţie academică medicală, prin recâştigarea finanţării şi susţinerea prestigiului ştiinţific", a declarat pentru AGERPRES prof. dr. Irinel Popescu.

NEWS / CSO Filiași - CS Ișalnița 0-2

Au marcat: C. Scarlat, Ionele Ultimul meci din intermediară a adus o nouă victorie pentru CS Ișalnița. La Filiași, elevii lui Nicu Năstăsie au învins cu 2-0, marcând câte un gol pe repriză. La primul din ele a greșit și portarul Petrescu, care a și fost înlocuit după pauză. Ișalnița a trecut astfel de perioada nefastă cu 3 eșecuri consecutive și este sigură că sezonul acesta nu va mai pierde play-off-ul. La juniori a fost 1-0 tot pentru vizitatori. CSO Filiași: Petrescu – Cruceru, Olăroiu, Pais, Ciocan – Barbu, Anghel, Penoiu, Borneci – Pîrvuică, Rogoveanu. Antrenor Gigi Ciurea. Au mai jucat: Lăzărescu, Crăciun, Sărăcin CS Ișalnița: C. Chiriță – Tănasie, Bălan, M. Chiriță, Bălașa – Trică, R. Chiriță, Niță, L. Scarlat – Lungu, C. Scarlat. Antrenor Nicu Năstăsie. Au mai jucat: Ionele, Țucă, Plamenov. Arbitri: Cristinel Chirea – Radu Vitan, Constantin Mihai Etapa 20 FC Brădeşti – GP Craiova 3-1 FC Podari – Avântul Pieleşti 6-0 Energia Craiova – Victoria Celaru 2-1 CS

NEWS / Elita Dolj - etapa 13

Seria 1 Juventus Piscu Vechi - Viitorul Vîrtop 4-1 Progresul Băileşti - Voinţa Radovan 3-0(N) Eruga Siliștea Crucii - Avântul Rast 0-3 Voinţa Caraula - Avântul Giubega 6-3 Viitorul Poiana Mare - Viitorul Dobridor 10-0 Victoria Basarabi - Viitorul Întorsura 2-0  Unirea Vela a stat. CLASAMENT 1. Progresul Băileşti 12 10 1 1 47-15 31 2. Victoria Basarabi 13 9 0 4 48-23 27 3. Viitorul Întorsura 12 9 0 3 40-18 27 4. Viitorul Poiana Mare 12 8 1 3 39-15 25 5. Vointa Caraula 12 6 1 5 43-29 19 6. Viitorul Vârtop 13 6 1 6 47-35 19 7. Vointa Radovan 12 5 0 7 21-35 18 8.Avântul Rast 12 5 0 7 33-36 15 9. Juventus Piscu Vechi 12 4 2 6 26-28 14 10. Unirea Vela 12 4 2 6 17-33 14 11. Eruga Silistea Crucii 12 4 0 8 32-43 12 12. Avântul Giubega 12 2 3 7 22-38 9 13. Viitorul Dobridor 11 2 0 9 19-69 6   Seria 2 Avântul Dobresti - Progresul Cerăt 5-0 Viitorul Bratovoiesti - Triumf Bîrca 1-2 Viitorul Măcesu de Sus - U

NEWS / Casa de piatra!

Căsătorii în luna octombrie la Primăria oraşului Filiaşi: Coadă Nicolae şi Ţîră Adi Mihaela  - 24.10.2011 Popa Constantin şi Turbatu Gabriela  - 20.10.2011 Porojan Sorinel şi Păpădie Nuţa  - 20.10.2011 D'ottavio Danio şi Niţoaica Cristina Mihaela  - 13.10.2011 Ghiţă Vasilică Cosmin şi Chiriac Florentina Marinela  - 13.10.2011 Bălă Mircea Valentin şi Vieru Eugenia  - 13.10.2011 Cojoianu Criciotoiu Liviu şi Ghiţă Maria Mirabela  - 06.10.2011

NEWS / Recurs pentru afacerea Primăriei Scaeşti cu Petre Petrescu

Curtea de Apel Craiova judecă începând de luna acesta, pentru a doua oară, recursul formulat de fostul primar al comunei Scaeşti, Barbu Calotă, şi cumnata sa, Irena-Daniela Calotă, secretara Primăriei Scaeşti, condamnaţi la un an şi șase luni, respectiv un an de închisoare pentru abuz în serviciu, informează Gazeta de Sud. Fostul primar Barbu şi secretara Irena Calotă au fost trimişi în judecată în anul 2007, fiind acuzaţi că au făcut o afacere păguboasă pentru Primăria Scaeşti, prejudicul adus bugetului comunei fiind de 142.807 lei. Afacerea cu pricina s-a derulat între 2002-2005 şi, după cum au consemnat în rechizitoriu procurorii din Filiaşi, a fost destul de bună pentru preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, pesedistul Ion Prioteasa, dar mai ales pentru cumnatul său, Petre Petrescu, la acea vreme vicepreşedinte al CJ Dolj, în prezent deputat. Potrivit procurorilor, în toamna anului 2002, SC MONDIAL SRL Craiova, administrată de Natalia Prioteasa, soţia lui Ion Prioteasa, a achizi

NEWS / Situatia locuintelor si persoanelor recenzate pana la sfarsitul zilei de 31 Octombrie 2011 in judetul Dolj

Judet / Localitate*Numar  locuinte recenzate*Numar  persoane  recenzate JUDETUL DOLJ                 273888    629989 MUNICIPIUL CRAIOVA           104459    246605 MUNICIPIUL BAILESTI            6558     17524 MUNICIPIUL CALAFAT             6902     17280 ORAS FILIASI                   6588     16231 ORAS SEGARCEA                  2515      7217 ORAS BECHET                    1215      3542 ORAS DABULENI                  3634     12297 AFUMATI                        1385      2656 ALMAJ                           927      1970 AMARASTII DE JOS               1790      5284 AMARASTII DE SUS                697      1692 APELE VII                      1005      2033 ARGETOAIA                      2255      4578 BIRCA                          1551      3647 BISTRET                        1911      4146 BOTOSESTI-PAIA                  475       800 BRABOVA                         935      1487 BRADESTI                       1710      4378 BRALOSTITA                     15