Aproape de MÂNĂSTIREA GURA MOTRULUI se găsește FÂNTÂNA cu LEACU, cu apă tămăduitoare de boli...
Conform tradiției, spune Wikipedia, mănăstirea a fost fondată inițial de Cuviosul Nicodim, la sfârșitul secolului XIV.
CITEȘTE ȘI... Mânăstirea de lângă FILIAȘI în care s-au ascuns boierii greci de frica lui Tudor Vladimirescu. Și care a fost zugrăvită de Constantin Brâncoveanu...
Cuviosul Nicodim a ridicat aici un schit de lemn, constituit dintr-o mică biserica și câteva chilii, și a sădit în jurul schitului viță de vie.
Până astăzi bătrânii din zonă vorbesc de „Via Sfântului" aflată cândva pe dealurile din sudul mănăstirii.
Tot la sud de mănăstire, la aproximativ 2 km, se află între dealuri „Izvorul Sfântului Nicodim" sau „Fântâna cu leacu" de unde credincioșii iau apă tămăduitoare de boli.
Schitul originar nu a fost încă atestat arheologic.
Un document de arhivă din 13 ianuarie 1519, păstrat de la Neagoe Basarab Voievod, surprinde prima ctitorire din material durabil a locașului „Preacuvioasei Maicii noastre Paraschivei și a mănăstirii care o au început Jupan Harvat marele logofăt a o face și după putință a o rădica la locul ce se chiamă Gura Motrului".
La acea vreme, Mănăstirea Gura Motrului primea, după cum amintește același document, moșii în Șușița și Groșieri pentru întreținerea sa și hrana călugărilor.
Trebuie subliniat că Logofătul Harvat este ctitorul primului așezământ atestat documentar ridicat la Gura Motrului.
Cetatea mănăstirească a fost refăcută din temelii în anii 1642-43 de către domnitorul țării Matei Basarab.
Participarea lui vodă Matei Basarab nu este surprinsă de vreo pisanie însă este indicată de Patriarhul Constantinopolului, Partenie, care arăta în anii 1640 că mănăstirea „fiind veche și uitată de mulți ani și de tot stricată", Matei Basarab „au ridicat-o din temelie cu multă cheltuială și strădanie și au înnoit-o cu multe sfinte vase și danii mișcătoare".
Biserica mănăstirii a fost și ea reconstruită din temelii în anul 1653 de marele vornic Preda Brâncoveanu.
La patru ani de la terminarea lucrărilor, Paul de Alep, în vizită la mănăstire, nota că:
„Biserica de aici, în vechea sa formă, era mică și simplă și a fost dărâmată de unul din dregătorii din această țară, care era mare vornic și al cărui nume era Preda Brâncoveanu, rudă a răposatului Matei voievod. De la tatăl său și de la strămoșii săi el avea multe moșii, mănăstiri, biserici și sate ... . El a zidit-o din nou, a doua oară și a făcut clădire măreață și aleasă, cu trei turle. Întregul acoperiș fiind făcut din plăci încheiate cu plumb, se spune că avea o greutate de șaisprezece mii de ocale". (sursa: Marele dicționar geografic al României, Wikipedia) (VA URMA)
CITEȘTE ȘI... Mânăstirea de lângă FILIAȘI în care s-au ascuns boierii greci de frica lui Tudor Vladimirescu. Și care a fost zugrăvită de Constantin Brâncoveanu...
Cuviosul Nicodim a ridicat aici un schit de lemn, constituit dintr-o mică biserica și câteva chilii, și a sădit în jurul schitului viță de vie.
Până astăzi bătrânii din zonă vorbesc de „Via Sfântului" aflată cândva pe dealurile din sudul mănăstirii.
Tot la sud de mănăstire, la aproximativ 2 km, se află între dealuri „Izvorul Sfântului Nicodim" sau „Fântâna cu leacu" de unde credincioșii iau apă tămăduitoare de boli.
Schitul originar nu a fost încă atestat arheologic.
Un document de arhivă din 13 ianuarie 1519, păstrat de la Neagoe Basarab Voievod, surprinde prima ctitorire din material durabil a locașului „Preacuvioasei Maicii noastre Paraschivei și a mănăstirii care o au început Jupan Harvat marele logofăt a o face și după putință a o rădica la locul ce se chiamă Gura Motrului".
La acea vreme, Mănăstirea Gura Motrului primea, după cum amintește același document, moșii în Șușița și Groșieri pentru întreținerea sa și hrana călugărilor.
Trebuie subliniat că Logofătul Harvat este ctitorul primului așezământ atestat documentar ridicat la Gura Motrului.
Cetatea mănăstirească a fost refăcută din temelii în anii 1642-43 de către domnitorul țării Matei Basarab.
Participarea lui vodă Matei Basarab nu este surprinsă de vreo pisanie însă este indicată de Patriarhul Constantinopolului, Partenie, care arăta în anii 1640 că mănăstirea „fiind veche și uitată de mulți ani și de tot stricată", Matei Basarab „au ridicat-o din temelie cu multă cheltuială și strădanie și au înnoit-o cu multe sfinte vase și danii mișcătoare".
La patru ani de la terminarea lucrărilor, Paul de Alep, în vizită la mănăstire, nota că:
„Biserica de aici, în vechea sa formă, era mică și simplă și a fost dărâmată de unul din dregătorii din această țară, care era mare vornic și al cărui nume era Preda Brâncoveanu, rudă a răposatului Matei voievod. De la tatăl său și de la strămoșii săi el avea multe moșii, mănăstiri, biserici și sate ... . El a zidit-o din nou, a doua oară și a făcut clădire măreață și aleasă, cu trei turle. Întregul acoperiș fiind făcut din plăci încheiate cu plumb, se spune că avea o greutate de șaisprezece mii de ocale". (sursa: Marele dicționar geografic al României, Wikipedia) (VA URMA)
