PREOTUL care a reparat BISERICA din FILIAȘI cu un MEȘTER GERMAN pe care nu l-a predat ARMATEI SOVIETICE...
Corlățeanu Gheorghe s-a născut la 20 ianuarie 1916, în satul Pristol, în casa părintelui Ion Corlățeanu și a soției sale Nela, născută Căzănescu, ambii provenind din familii care au dat numeroși preoți, monahi și monahii.
Între 1927-1934 a urmat cursurile Colegiului Național Traian din Drobeta Turnu-Severin, și apoi pe cele ale Facultății de Teologie din București, la încheierea căreia a susținut lucrarea de licență intitulată „Doctrina despre biserică în Noul Testament”.
Calitățile sale intelectuale și spirituale l-au impus în fața profesorilor Mihai Bulacu și Ion Coman, care au depus toate eforturile pentru ca el să își poată continua studiile la Strasbourg, ca bursier al Facultății de Teologie Protestantă, în anii 1938-1939.
Din nefericire, începutul războiului i-a schimbat destinul care părea atât de promițător.
În ziua de 26 octombrie 1942, a fost hirotonit diacon în Catedrala Mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova, iar două zile mai târziu a fost hirotonit preot pe seama bisericii „Sf. Nicolae” din Filiași, Dolj, de către mitropolitul Nifon Criveanu.
Deși vremurile erau grele datorită războiului, fiind un bun organizator, părintele Corlățeanu a reușit să repare biserica din Filiași care fusese afectată de cutremurul din noiembrie 1940.
După 23 august 1944, a folosit pentru tâmplăria bisericii și îndreptarea bolților un meșter german pe care nu l-a predat armatei sovietice și care ulterior a reușit să plece în țara sa.
În anii 1946-1951 a slujit în satul natal, la biserica Sf. Nicolae, apoi s-a transferat la Pârșcoveni-Romanați.
În memoriile sale părintele Corlățeanu a descris în felul următor mutarea sa forțată, arestarea de către autorități, precum și experiența de detenție:
„La 1 octombrie 1951 am fost suit în două care, cu familia și cu ce lucruri am putut lua, seara, și dus la halta Maglavit, la 45 km și de-aici, într-un vagon duși la halta Braneți și apoi în satul Pârșcoveni.
Nefiind de ajuns această mutare forțată, în noaptea de 18-19 iulie 1952, doi ofițeri de securitate și un soldat au intrat în odăițele în care stam, cu arma automată întinsă spre noi, și au făcut percheziție amănunțită. M-au luat în mașină și m-au dus la Craiova, iar de la Craiova am fost dus la București, în lagărul Ghencea. După 15 zile am ajuns la Canal, la Galeșu, o colonie de muncă așezată pe un deal. Câteodată eram puși să urcăm coasta în fugă, la întoarcerea de la șantier.
De aceea, după 8-10 ore de muncă silită, cei mai bătrâni cădeau când urcau coasta în fugă și cei mai tineri erau obligați să-i care în spate. Îmi amintesc de preotul Bâldescu, din Tr. Măgurele, care, fiind închis cu fiul său a căzut pe coastă și a murit… După 3 luni am fost mutați la Peninsula, tot pe Canal, la începutul lui noiembrie 1952, unde am lucrat mai mult cu concasorul (spărgător de pietre), zis Moara dracilor, până la oprirea lucrărilor de pe Canal, la 18 decembrie 1953.
În august 1953 am fost duși la Borzești, închiși în vagoane de vite. Acolo am lucrat la termocentrală și la fabrica de la Onești, precum și la locuințe. La 25 iunie 1954, m-am înapoiat la Pârșcoveni unde am stat până la 1956, când m-am întors la domiciliul meu de la Prislop”...
În 1959, părintele Corlățeanu a fost arestat din nou, după cum povestește în memoriile sale: „După trei ani, în seara zilei de 23 iunie 1959, am fost luat de trei militari și dus la primărie. Acolo am fost legat la ochi cu un șervet pe care mi-l luaseră de acasă și apoi suit într-o dubă cu alți doi consăteni”.
Au fost duși la Craiova, și de acolo, noaptea, în Periprava, în Delta Dunării, fiind mânați pe o punte îngustă și împinși în magazia unui șlep întunecos.
După eliberare, a fost preot la Întorsura, Dolj, apoi la Smadovița, Mehedinți.
A continuat să fie anchetat de căpitanul de Securitate Popa, care îl acuza de apartenență la Oastea Domnului.
În anii 1966-1975, a fost preot la Vârvor,apoi între anii 1975-1982, la Goicea Mare, Dolj.
După pensionare, în 1986, s-a mutat la Craiova, unde figurează printre ctitorii de la biserica Ziua Crucii.(sursa: MEMORIA OLTULUI, Revistă de istorie și cultură, Anul I, nr. 7, Septembrie 2012)
Între 1927-1934 a urmat cursurile Colegiului Național Traian din Drobeta Turnu-Severin, și apoi pe cele ale Facultății de Teologie din București, la încheierea căreia a susținut lucrarea de licență intitulată „Doctrina despre biserică în Noul Testament”.
Calitățile sale intelectuale și spirituale l-au impus în fața profesorilor Mihai Bulacu și Ion Coman, care au depus toate eforturile pentru ca el să își poată continua studiile la Strasbourg, ca bursier al Facultății de Teologie Protestantă, în anii 1938-1939.
Din nefericire, începutul războiului i-a schimbat destinul care părea atât de promițător.
În ziua de 26 octombrie 1942, a fost hirotonit diacon în Catedrala Mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova, iar două zile mai târziu a fost hirotonit preot pe seama bisericii „Sf. Nicolae” din Filiași, Dolj, de către mitropolitul Nifon Criveanu.
Deși vremurile erau grele datorită războiului, fiind un bun organizator, părintele Corlățeanu a reușit să repare biserica din Filiași care fusese afectată de cutremurul din noiembrie 1940.
După 23 august 1944, a folosit pentru tâmplăria bisericii și îndreptarea bolților un meșter german pe care nu l-a predat armatei sovietice și care ulterior a reușit să plece în țara sa.
În memoriile sale părintele Corlățeanu a descris în felul următor mutarea sa forțată, arestarea de către autorități, precum și experiența de detenție:
„La 1 octombrie 1951 am fost suit în două care, cu familia și cu ce lucruri am putut lua, seara, și dus la halta Maglavit, la 45 km și de-aici, într-un vagon duși la halta Braneți și apoi în satul Pârșcoveni.
Nefiind de ajuns această mutare forțată, în noaptea de 18-19 iulie 1952, doi ofițeri de securitate și un soldat au intrat în odăițele în care stam, cu arma automată întinsă spre noi, și au făcut percheziție amănunțită. M-au luat în mașină și m-au dus la Craiova, iar de la Craiova am fost dus la București, în lagărul Ghencea. După 15 zile am ajuns la Canal, la Galeșu, o colonie de muncă așezată pe un deal. Câteodată eram puși să urcăm coasta în fugă, la întoarcerea de la șantier.
De aceea, după 8-10 ore de muncă silită, cei mai bătrâni cădeau când urcau coasta în fugă și cei mai tineri erau obligați să-i care în spate. Îmi amintesc de preotul Bâldescu, din Tr. Măgurele, care, fiind închis cu fiul său a căzut pe coastă și a murit… După 3 luni am fost mutați la Peninsula, tot pe Canal, la începutul lui noiembrie 1952, unde am lucrat mai mult cu concasorul (spărgător de pietre), zis Moara dracilor, până la oprirea lucrărilor de pe Canal, la 18 decembrie 1953.
În august 1953 am fost duși la Borzești, închiși în vagoane de vite. Acolo am lucrat la termocentrală și la fabrica de la Onești, precum și la locuințe. La 25 iunie 1954, m-am înapoiat la Pârșcoveni unde am stat până la 1956, când m-am întors la domiciliul meu de la Prislop”...
Au fost duși la Craiova, și de acolo, noaptea, în Periprava, în Delta Dunării, fiind mânați pe o punte îngustă și împinși în magazia unui șlep întunecos.
După eliberare, a fost preot la Întorsura, Dolj, apoi la Smadovița, Mehedinți.
A continuat să fie anchetat de căpitanul de Securitate Popa, care îl acuza de apartenență la Oastea Domnului.
În anii 1966-1975, a fost preot la Vârvor,apoi între anii 1975-1982, la Goicea Mare, Dolj.
După pensionare, în 1986, s-a mutat la Craiova, unde figurează printre ctitorii de la biserica Ziua Crucii.(sursa: MEMORIA OLTULUI, Revistă de istorie și cultură, Anul I, nr. 7, Septembrie 2012)
