Orașul FILIAȘI, de la Valea NEBUNEI la Dealu CORBULUI. Unde se află CEL MAI ÎNALT PUNCT de pe teritoriul administrativ al FILIAȘIULUI?...

Într-un hrisov al lui Alexandru al II-lea Mircea, din 7 ianuarie 1573, se întăreşte lui Oprea spătar şi fratelui său Stanciu jumătate din moşia Filiaşi „de peste tot hotarul”, pe care o cumpăraseră “de la jupana Caplea din Vulcăneşti” pentru suma de 35.200 de aspri turceşti.
Se menţionează şi hotarele: “de la obârşia Filiaşului şi până la stâlpul Stanciului şi până la Jiu, la curmătura la Topile şi de acilea la vârful dealului Bătrân şi la slemea Răznicelului şi până la silişte, la puţ, şi de aicea la curmătura de către viile călugărilor şi până la apa Jiului şi până la curmătură şi la ţiganul”.

În prezent, teritoriul orașului Filiași și al localităților rurale aparținătoare (Fratoștița, Uscăci, Braniște, Răcarii de Sus și Bâlta) ocupă valea râului Jiu imediat în aval de confluența acestuia cu afluenții săi, Gilortul și Motrul, și ariile interfluviale adiacente.
Orașul și localitățile rurale aparținătoare sunt așezate pe stânga Jiului, cu excepția localității Bâlta, care se află pe dreapta acestuia.
Mai puțin se știe că cel mai înalt punct aflat pe teritoriul administrativ al orașului Filiași se află la o altitudine de 287 de metri, se numește Dealu Corbului și se află cam în zona unde se întâlnește drumul județean Filiași-Melinești cu hotarul județului Gorj, undeva la capătul satului Fratoștița.
Urmează, foarte aproape, Dealu Mare, cu 285 de metri, situat undeva între Braniște și Uscăci.

Cu o altitudine de 277 metri, urmează Dealu Ogoarele, chiar pe drumul județean Filiași-Melinești, undeva deasupra zonei Dobrești din Fratoștița.
Nu departe, cam pe unde coboară drumul spre Almăjel, se află Poiana Peri, la 276 metri.
Dealu Maiag, cu cei 258 metri, este deasupra satului Răcarii de Sus, spre Almăjel.
În orașul propriu-zis Filiași, cel mai înalt punct este la 156 metri, pe dealul dintre Filiași și drumul ce duce spre Fratoștița.
La capătul nordic al Bâltei, sunt vârfuri de 244 și 234 metri, în vreme ce deasupra Bâltei, spre sud, pe la Valea lui Stroe și Valea Miclea, este un deal de 225 metri.
Cel mai înalt punct de la Bâlta este înregistrat la 266 metri, undeva la capătul Văii Nebunei...

Postări populare de pe acest blog

BÂLTA, satul care la sfârșitul secolului 19 a avut 222 de familii și 760 de suflete. Școala era frecventată de 38 de băieți și 44 de fete...

Născut la FRATOȘTIȚA, muzica lui a ajuns pe coloana sonoră la două dintre CELE MAI VIZIONATE FILME ROMÂNEȘTI... VIDEO