DEPORTAT la FILIAȘI. Cum au fost transformați oponenții politici în huligani și... numere de înregistrare
Iosif Farcaş: Eu am fost arestat în data de 19 noiembrie, la 4 zile după întâmplare, deci în joia următoare.
Întâmplător, în săptămâna care a urmat după 15 noiembrie, am fost în schimbul III.
Eram acasă dimineaţa când m-au arestat.
M-au dus la Miliţia din Braşov, m-au ţinut în picioare cam de la 9 jumătate până la ora 16 după amiaza, într-un birou unde erau foarte mulţi arestaţi.
Dar nu am recunoscut pe nimeni, nu erau colegii mei din secţie; erau tot din uzină, probabil, arestaţi.
Până la ora 16 am stat în picioare şi la ora 16 jumătate, să zic, am fost dat în primire unui securist în civil care mi-a spus aşa: “din acest moment eşti un număr de înregistrare”.
Nu s-a recomandat, era foarte plictisit, mi-a spus că de duminică anchetează într-una – era joi, vă daţi seama -, era foarte plictisit, nervos şi obosit pentru că a avut de lucru cu anchetele.
El mi-a recomandat să recunosc tot ce am făcut, să nu minimalizez participarea mea la manifestaţie şi să recunosc că am spart uşa la Primărie şi că l-am lovit pe primarul Calancea.
Atâta mi-a spus în acel moment.
După aceea am fost coborât în celulă.
La ora 10 şi jumătate am fost dus undeva la etaj.
Celula unde am stat până atunci era la parter sau chiar la subsol.
După stingere, am fost dus la etajul III sau IV, era întuneric, nu puteam să-mi dau seama.
Am fost legat la mâini cu cătuşe, dus într-un birou şi am fost bătut de la ora 23 până dimineaţa la 5 de căpitanul Rădoi.
Aşa s-a recomandat, era îmbrăcat civil.
Am fost bătut cu bastonul la palme până dimineaţa când se dă deşteptarea, la ora 5.
În tot acest timp n-am fost pus să dau nici o declaraţie, trebuia numai să recunosc verbal că l-am bătut pe primarul Calancea şi am spart uşa la Primărie.
N-am vrut să recunosc acest lucru pentru că nu era adevărat şi atunci mi-a promis că a doua seară mă face arşice.
Aşa mi-a spus.
Norocul meu, dacă îi putem spune noroc, a fost că vineri, după acea noapte, la ora 1 după amiază, am fost mutaţi la Bucureşti.
Încărcaţi în dubă, legaţi, geamuri vopsite la dubă.
Se ştie cum.
Cu escortă, bineînţeles, cu escortă, cu arme.
Am fost transportaţi la Bucureşti.
Am stat în celulă cu colegul meu, Filichi Gavrilă.
Am fost anchetaţi numai noaptea şi tot numai cu bastonul de cauciuc.
Nu ştiu cum au fost bătuţi colegii mei.
La Bucureşti am fost bătut foarte rău de locotenentul major Iordache, aşa s-a recomandat (tot civil era), de căpitanul Carp şi de maiorul Florea.
Au mai fost doi civili (toţi erau civili) care m-au bătut, dar nu s-au recomandat.
Mi s-a spus de la Braşov că voi fi un număr de înregistrare.
Anchetele au decurs în mod foarte brutal.
Nu îi interesa adevărul, îi interesa să scoată nişte vinovaţi.
M-au obligat până într-atât încât să recunosc că am spart nişte abajururi, nu ştiu ce.
Un anchetator mi-a spus că nu se cumulează pedepsele şi simplul fapt că ai participat la manifestaţie era o vină, puteai foarte simplu să fii condamnat numai pentru atâta lucru, nu mai trebuia să recunoşti că ai spart nu ştiu ce.
“Nu se cumulează pedepsele, scrie acolo că ai spart nişte abajururi”.
S-a văzut clar, pe Ceauşescu nu îl interesa atunci un proces politic, pentru că se spunea că în comunism nu există oponenţi politici.
Ei ne-au condamnat pentru huliganism, dar pedeapsa a fost ca pentru acţiune politică.
Ancheta a durat două săptămâni la Bucureşti.
Securitatea ştia foarte bine cum să-şi pună în aplicare planurile.
Şi prin bătăi, dar şi prin promisiuni, ne-au convins să scriem ce voiau ei.
La început, pe mine m-au lăsat să scriu că un grup de muncitori s-a adunat în faţa întreprinderii, după câteva zile m-au obligat să scriu că un grup de elemente turbulente, iar după alte zile m-au obligat să scriu că un grup de elemente huliganice au făcut nu ştiu ce.
Ei, treptat, ne-au adus până în situaţia în care să scriem, cu propria mână, că suntem huligani.
Asta s-a vrut.
Ce a urmat se ştie, cu procesul de la Braşov.
Ar mai fi de spus, anticipând puţin lucrurile, ce am păţit după ce am fost deportat la Filiaşi.
În 1989, în 16-17 decembrie, am înţeles că s-au trimis forţe de represiune la Timişoara şi din judeţele Gorj, Dolj şi Vâlcea.
Gărzile patriotice, cum le spuneau ei, îmbrăcaţi în ţinută de gărzi, cu bastoane, cu cozi de mătură, cu cozi de lopeţi, astea erau armele pentru gărzile patriotice.
Pe colegii mei de la Filiaşi, unde am fost eu deportat, i-a adunat la schimbul III într-o seară şi le-a spus:
“Ştiţi ce s-a întâmplat la Timişoara? Trebuie să trimitem acolo forţe de ordine, gărzile patriotice, că un grup de huligani la Timişoara nu ştiu ce au făcut”.
Şi pe bărbaţi i-a încărcat în trenuri în acea noapte şi i-a trimis.
Mie mi-a spus: “Tu, Iosife, nu mergi”.
Eu nu aveam voie să merg pentru că, vorba aceea, eram mutat acolo.
Mi s-a recomandat să nu spun la nimeni că sunt din Braşov şi, pe cât posibil, să nu vorbesc ardeleneşte, să vorbesc olteneşte.
Chiar am întrebat: “Nu trebuie cumva să mă îmbrac în haine femeieşti?” şi au zis: “Nu chiar aşa”.
Mi s-a interzis să intru în localuri şi să stau de vorbă cu oamenii.
Asta a fost recomandarea lor, că, dacă nu-mi văd de treabă, vor veni de la Bucureşti şi o să-mi fac pedeapsa în celulă.
În anchetele de la Bucureşti ni s-a spus să recunoaştem tot ce voiau ei, că, dacă recunoaştem, beneficiem de circumstanţe atenuante.
Dacă nu, vom primi circumstanţe agravante şi mai putem primi un plus de 10 ani pentru nerecunoaşterea adevărului.
Prin această politică de ameninţări şi promisiuni, pe mine m-au obligat să scriu şi ceea ce n-am făcut de fapt.
Asta a fost cel mai grav lucru.
Cum am spus, ancheta a decurs într-un mod foarte brutal şi, în final, au obţinut ce au vrut ei, un adevăr convenabil lor, ca apoi să poată raporta că i-au prins pe cei vinovaţi.
Când, de fapt, erau poate vinovaţi şi toţi cei care au stat în balcoane şi ne-au aplaudat, poate la fel de vinovaţi, în accepţiunea lor, pentru că ne-au susţinut.
Acesta a fost aparatul de represiune din Securitate şi Miliţie.
Anchetatorii pe care vi i-am spus erau toţi civili, unii s-au recomandat.
Ne-au anchetat într-un mod foarte brutal.
(sursa: O zi de toamnă, cândva… (15 noiembrie 1987), Fundaţia Academia Civică, 2004)
Întâmplător, în săptămâna care a urmat după 15 noiembrie, am fost în schimbul III.
Eram acasă dimineaţa când m-au arestat.
M-au dus la Miliţia din Braşov, m-au ţinut în picioare cam de la 9 jumătate până la ora 16 după amiaza, într-un birou unde erau foarte mulţi arestaţi.
Dar nu am recunoscut pe nimeni, nu erau colegii mei din secţie; erau tot din uzină, probabil, arestaţi.
Până la ora 16 am stat în picioare şi la ora 16 jumătate, să zic, am fost dat în primire unui securist în civil care mi-a spus aşa: “din acest moment eşti un număr de înregistrare”.
Nu s-a recomandat, era foarte plictisit, mi-a spus că de duminică anchetează într-una – era joi, vă daţi seama -, era foarte plictisit, nervos şi obosit pentru că a avut de lucru cu anchetele.
El mi-a recomandat să recunosc tot ce am făcut, să nu minimalizez participarea mea la manifestaţie şi să recunosc că am spart uşa la Primărie şi că l-am lovit pe primarul Calancea.
Atâta mi-a spus în acel moment.
După aceea am fost coborât în celulă.
La ora 10 şi jumătate am fost dus undeva la etaj.
Celula unde am stat până atunci era la parter sau chiar la subsol.
După stingere, am fost dus la etajul III sau IV, era întuneric, nu puteam să-mi dau seama.
Am fost legat la mâini cu cătuşe, dus într-un birou şi am fost bătut de la ora 23 până dimineaţa la 5 de căpitanul Rădoi.
Aşa s-a recomandat, era îmbrăcat civil.
Am fost bătut cu bastonul la palme până dimineaţa când se dă deşteptarea, la ora 5.
În tot acest timp n-am fost pus să dau nici o declaraţie, trebuia numai să recunosc verbal că l-am bătut pe primarul Calancea şi am spart uşa la Primărie.
N-am vrut să recunosc acest lucru pentru că nu era adevărat şi atunci mi-a promis că a doua seară mă face arşice.
Aşa mi-a spus.
Norocul meu, dacă îi putem spune noroc, a fost că vineri, după acea noapte, la ora 1 după amiază, am fost mutaţi la Bucureşti.
Încărcaţi în dubă, legaţi, geamuri vopsite la dubă.
Se ştie cum.
Cu escortă, bineînţeles, cu escortă, cu arme.
Am fost transportaţi la Bucureşti.
Am fost anchetaţi numai noaptea şi tot numai cu bastonul de cauciuc.
Nu ştiu cum au fost bătuţi colegii mei.
La Bucureşti am fost bătut foarte rău de locotenentul major Iordache, aşa s-a recomandat (tot civil era), de căpitanul Carp şi de maiorul Florea.
Au mai fost doi civili (toţi erau civili) care m-au bătut, dar nu s-au recomandat.
Mi s-a spus de la Braşov că voi fi un număr de înregistrare.
Anchetele au decurs în mod foarte brutal.
Nu îi interesa adevărul, îi interesa să scoată nişte vinovaţi.
M-au obligat până într-atât încât să recunosc că am spart nişte abajururi, nu ştiu ce.
Un anchetator mi-a spus că nu se cumulează pedepsele şi simplul fapt că ai participat la manifestaţie era o vină, puteai foarte simplu să fii condamnat numai pentru atâta lucru, nu mai trebuia să recunoşti că ai spart nu ştiu ce.
“Nu se cumulează pedepsele, scrie acolo că ai spart nişte abajururi”.
S-a văzut clar, pe Ceauşescu nu îl interesa atunci un proces politic, pentru că se spunea că în comunism nu există oponenţi politici.
Ei ne-au condamnat pentru huliganism, dar pedeapsa a fost ca pentru acţiune politică.
Ancheta a durat două săptămâni la Bucureşti.
Securitatea ştia foarte bine cum să-şi pună în aplicare planurile.
Şi prin bătăi, dar şi prin promisiuni, ne-au convins să scriem ce voiau ei.
La început, pe mine m-au lăsat să scriu că un grup de muncitori s-a adunat în faţa întreprinderii, după câteva zile m-au obligat să scriu că un grup de elemente turbulente, iar după alte zile m-au obligat să scriu că un grup de elemente huliganice au făcut nu ştiu ce.
Ei, treptat, ne-au adus până în situaţia în care să scriem, cu propria mână, că suntem huligani.
Asta s-a vrut.
Ce a urmat se ştie, cu procesul de la Braşov.
Ar mai fi de spus, anticipând puţin lucrurile, ce am păţit după ce am fost deportat la Filiaşi.
În 1989, în 16-17 decembrie, am înţeles că s-au trimis forţe de represiune la Timişoara şi din judeţele Gorj, Dolj şi Vâlcea.
Gărzile patriotice, cum le spuneau ei, îmbrăcaţi în ţinută de gărzi, cu bastoane, cu cozi de mătură, cu cozi de lopeţi, astea erau armele pentru gărzile patriotice.
“Ştiţi ce s-a întâmplat la Timişoara? Trebuie să trimitem acolo forţe de ordine, gărzile patriotice, că un grup de huligani la Timişoara nu ştiu ce au făcut”.
Şi pe bărbaţi i-a încărcat în trenuri în acea noapte şi i-a trimis.
Mie mi-a spus: “Tu, Iosife, nu mergi”.
Eu nu aveam voie să merg pentru că, vorba aceea, eram mutat acolo.
Mi s-a recomandat să nu spun la nimeni că sunt din Braşov şi, pe cât posibil, să nu vorbesc ardeleneşte, să vorbesc olteneşte.
Chiar am întrebat: “Nu trebuie cumva să mă îmbrac în haine femeieşti?” şi au zis: “Nu chiar aşa”.
Mi s-a interzis să intru în localuri şi să stau de vorbă cu oamenii.
Asta a fost recomandarea lor, că, dacă nu-mi văd de treabă, vor veni de la Bucureşti şi o să-mi fac pedeapsa în celulă.
În anchetele de la Bucureşti ni s-a spus să recunoaştem tot ce voiau ei, că, dacă recunoaştem, beneficiem de circumstanţe atenuante.
Dacă nu, vom primi circumstanţe agravante şi mai putem primi un plus de 10 ani pentru nerecunoaşterea adevărului.
Prin această politică de ameninţări şi promisiuni, pe mine m-au obligat să scriu şi ceea ce n-am făcut de fapt.
Asta a fost cel mai grav lucru.
Cum am spus, ancheta a decurs într-un mod foarte brutal şi, în final, au obţinut ce au vrut ei, un adevăr convenabil lor, ca apoi să poată raporta că i-au prins pe cei vinovaţi.
Când, de fapt, erau poate vinovaţi şi toţi cei care au stat în balcoane şi ne-au aplaudat, poate la fel de vinovaţi, în accepţiunea lor, pentru că ne-au susţinut.
Acesta a fost aparatul de represiune din Securitate şi Miliţie.
Anchetatorii pe care vi i-am spus erau toţi civili, unii s-au recomandat.
Ne-au anchetat într-un mod foarte brutal.
(sursa: O zi de toamnă, cândva… (15 noiembrie 1987), Fundaţia Academia Civică, 2004)
