INCREDIBIL: Nicolae Stăncioi a primit premiul pentru... cel mai activ primar!

În perioada 05-07 martie a.c. are loc la București, cea de-a XXI-a ediție a Adunării Generale a Asociației Orașelor din România. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației centrale respectiv din cadrul ministerelor dezvoltării regionale și administrației publice și ai finanțelor publice. La reuniune au participat peste 60 de primari din toate regiunile țării. Aleșii s-au declarat nemulțumiți de folosirea și interpretarea abuzivă a legislației ambigue, incoerente ca o formă de presiune și șantaj asupra autorităților publice locale de către unele instituții ale statului. Primarii prezenți au solicitat ministerului de resort să sprijine mai mult, prin operativitate, și să acorde mai multă atenție derulării proiectelor cu finanțare europeană sau națională implementate de orașele mici. Acestea au fost lipsite în mod constant de măsuri financiare dedicate special dezvoltării proprii, comparativ cu mediul rural care a beneficiat de sprijin constant acordat prin fondurile europene. Primarii consideră că o frână în implementarea proiectelor europene este reprezentată de durata mare de evaluare a acestora precum și de faptul că autorizațiile primite de la autoritățile deconcentrate de la nivel județean sau regional sunt primite cu mare dificultate. Un moment important pe agenda reuniunii a fost reprezentat de decernarea premiilor la următoarele categorii — Primarul anului 2013, Cel mai bun Primar, Cel mai activ Primar, Cel mai gospodar Primar și Cel mai popular Primar. LISTA PREMII CATEGORIA : POST MORTEM 1. PREMIUL PENTRU SUSTINEREA SI IMPLICAREA IN ACTIVITATEA ASOCIATIEI PETRE ION — PANCIU CATEGORIA: CEL MAI POPULAR PRIMAR 1. MATEESCU MIHAI — Baile Govora 2. PONORAN SILVIU — Zlatna 3. SÂRGHIE COSTEL NELU — Nucet 4. PAVEL TEODOR — Recaș 5. OPREA EMILIAN — Chitila 6. DUNCA NICOLAE — Aninoasa 7. VOICU VASILE — Negrești 8. SAMSON CONSTANTIN — Azuga 9. IONELE GHEORGHE — Bechet 10. CHELCEA VINTILĂ — Berbești 11. HÂNSĂ GHEORGHE — Cernavodă CATEGORIA CEL MAI GOSPODAR PRIMAR 1. VOINEA IONEL — Făurei 2. ROTARU PANTELIE — Drăgănești-Olt 3. TEODOSESCU MĂDĂLIN — ADY — Balș 4. MĂLĂESCU LUCA — Oțelu Roșu 5. MIK JOZSEF — Borsec 6. BAICEA ION — Costești 7. ENĂCHIOAIA NICUȘOR MANUEL — Potcoava 8. GÎDEI LAURENȚIU VIOREL — Târgu Bujor 9. CARAMAN GEORGIAN — Babadag 10. ȘERBAN ANDREI — Slănic Moldova 11. FEDORCA AURELIA — Negrești-Oaș 12. STĂTESCU CIPRIAN GHEORGHE — Băicoi CATEGORIA CEL MAI ACTIV PRIMAR 1. VASILACHE VASILE — SORIN — Băile Olănești 2. TULBURE GABRIELA — FLORICA — Seini 3. BĂDĂU DĂNUȚ — Pucioasa 4. NICOLIN ION — Negru-Vodă 5. IRIMIE GEORGETA — Dumbrăveni 6. STĂNCIOI NICOLAE — Filiași 7. SAGHIU VALENTIN — Murfatlar 8. CIUBOTARU IONEL — Roznov 9. URSU DUMITRU — Oraviţa CATEGORIA CEL MAI BUN PRIMAR 1. RUS SANDOR — Vlăhiţa 2. TALPOȘ FLORIN VASILE — Șomcuţa Mare 3. SAVIN EMANOIL — Bușteni 4. FÂRTAT ILIE — Horezu 5. DIMITRIU AUREL — Sulina 6. MIRON VIOREL — Comănești 7. BUHĂESCU DĂNUȚ — Uricani CATEGORIA VICEPREȘEDINȚI PREMIUL PENTRU IMPLICAREA ȘI EFORTUL DEPUS ÎN CADRUL A.O.R. 1. TÂRZIORU PETRU RELU — Săveni 2. NICOLAS GHEORGHE DANIEL — Odobești 3. MORARU VICTOR — Amara 4. FILIP DORIN — Rovinari 5. GROZA DĂNUȚ — Sânnicolau Mare 6. PAȘCA DORIN VASILE — Baia Sprie 7. TEBAN ADRIAN OVIDIU — Cugir

Postări populare de pe acest blog

BÂLTA, satul care la sfârșitul secolului 19 a avut 222 de familii și 760 de suflete. Școala era frecventată de 38 de băieți și 44 de fete...

Născut la FRATOȘTIȚA, muzica lui a ajuns pe coloana sonoră la două dintre CELE MAI VIZIONATE FILME ROMÂNEȘTI... VIDEO