Postări

Se afișează postări din martie, 2014

INCREDIBIL: Nicolae Stăncioi a primit premiul pentru... cel mai activ primar!

În perioada 05-07 martie a.c. are loc la București, cea de-a XXI-a ediție a Adunării Generale a Asociației Orașelor din România. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației centrale respectiv din cadrul ministerelor dezvoltării regionale și administrației publice și ai finanțelor publice. La reuniune au participat peste 60 de primari din toate regiunile țării. Aleșii s-au declarat nemulțumiți de folosirea și interpretarea abuzivă a legislației ambigue, incoerente ca o formă de presiune și șantaj asupra autorităților publice locale de către unele instituții ale statului. Primarii prezenți au solicitat ministerului de resort să sprijine mai mult, prin operativitate, și să acorde mai multă atenție derulării proiectelor cu finanțare europeană sau națională implementate de orașele mici. Acestea au fost lipsite în mod constant de măsuri financiare dedicate special dezvoltării proprii, comparativ cu mediul rural care a beneficiat de sprijin constant acordat prin fondurile e