Postări

Se afișează postări cu eticheta Corlățeanu Gheorghe

PREOTUL care a reparat BISERICA din FILIAȘI cu un MEȘTER GERMAN pe care nu l-a predat ARMATEI SOVIETICE...

Imagine
Corlățeanu Gheorghe s-a născut la 20 ianuarie 1916, în satul Pristol, în casa părintelui Ion Corlățeanu și a soției sale Nela, născută Căzănescu, ambii provenind din familii care au dat numeroși preoți, monahi și monahii. Între 1927-1934 a urmat cursurile Colegiului Național Traian din Drobeta Turnu-Severin, și apoi pe cele ale Facultății de Teologie din București, la încheierea căreia a susținut lucrarea de licență intitulată „Doctrina despre biserică în Noul Testament”. Calitățile sale intelectuale și spirituale l-au impus în fața profesorilor Mihai Bulacu și Ion Coman, care au depus toate eforturile pentru ca el să își poată continua studiile la Strasbourg, ca bursier al Facultății de Teologie Protestantă, în anii 1938-1939. Din nefericire, începutul războiului i-a schimbat destinul care părea atât de promițător. În ziua de 26 octombrie 1942, a fost hirotonit diacon în Catedrala Mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova, iar două zile mai târziu a fost hirotonit preot pe seama bise...